Returnarea produselor

Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 34/2014, “consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanţă sau dintr-un contract în afara spaţiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere şi fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art. 13 alin. (3) şi la art. 14. Consumatorul are obligaţia de a notifica în scris intenţia de returnare a produselor, la adresa de email contact@russellhobbs.ro. Cele 14 zile încep de la data în care consumatorul intră în posesia fizică a produselor (sau a ultimului produs, dacă produsele comandate într-o singură comandă sunt livrate separat).

Cheltuielile directe legate de returnarea produsului cad în sarcina consumatorului. Nu este posibila returnarea produselor la sediul societatii.

Nu se acceptă pentru returnare produsele care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi, şocuri etc. www.russellhobbs.ro nu acceptă primirea coletelor trimise cu ramburs. Dacă produsul este returnat într-o stare în care nu mai poate fi vândut ca nou, www.russellhobbs.ro îşi rezervă dreptul de solicita o taxă pentru readucerea acestuia la stadiul iniţial (dacă este posibil) sau, după caz, pentru a acoperi eventualele pierderi cauzate de deteriorarea produsului.

Returnarea sumei/sumelor plătite de consumator se face conform legii, în termen de maxim 14 zile calendaristice de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului, în contul bancar indicat de către consumator pentru virarea banilor sau prin refund, când plata a fost efectuată cu cardul bancar. www.russellhobbs.ro poate amâna rambursarea până la data recepţionării produselor care au făcut obiectul vânzării.